Scrisoarea imunologului Lucija Tomljenovic catre Parlamentul Canadei privind obligativitatea vaccinarii

Lucija Tomljenovic, PhD Neural Dynamics Research Group, Departamentul de Oftalmologie și Științe Vizuale Universitatea British Columbia

Cu privire la introducerea vaccinării obligatorii

 Distinși membri ai Parlamentului,

Argumentul pentru a obliga un părinte să-și vaccineze copilul în numele “argumentului binelui superior” este eronat atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere etic. În primul rând, toate medicamentele sunt asociate cu anumite riscuri de reacții adverse. Deoarece vaccinurile reprezintă o categorie specială de medicamente, care se administrează, în general, persoanelor sănătoase și pentru profilaxia unor boli la care este foarte posibil ca individul să nu fie niciodată expus, marja de toleranță pentru efectele secundare este foarte îngustă (de fapt, Autoritatea Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) este de acord cu acest punct de vedere [1]), astfel că o evaluare atentă a riscurilor în raport cu beneficiile este esențială pentru a decide dacă cineva trebuie sau nu să fie vaccinat. Eliminarea “excepției filosofice” ca modalitate de a refuza vaccinarea va face ca indivizi vulnerabili, dar altminteri sănătoși, să fie expuși riscului unor reacții adverse grave la vaccinări. Un astfel de rezultat ar trebui să îngrijoreze, deoarece literatura științifică [2 – 4] a demonstrat clar existența unor cazuri de dizabilități neurodevelopmentale permanente și de decese în urma vaccinării, în cazul copiilor cu susceptibilități genetice și de altă natură. Vă invit să vă gândiți cu atenție dacă vreți să fiți responsabili pentru asemenea posibile consecinţe, dacă promovați adoptarea acestei legi.

În al doilea rând, etica medicală cere ca vaccinarea să se efectueze cu acordul deplin și informat al participantului. Acest lucru necesită dezvăluirea obiectivă a beneficiilor și a riscurilor cunoscute sau previzibile ale vaccinării. Modul în care vaccinurile pediatrice sunt adesea promovate de diverse autorități din domeniul sănătății indică faptul că o astfel de dezvăluire se face doar rareori pe baza celor mai bune informații disponibile, ci mai degrabă pe baza unor presupuneri în mare măsură nedovedite și/sau contestabile privind atât siguranța cât și eficacitatea vaccinurilor. Voi explica în continuare aceste argumente.

Sunt dovezile privind siguranța vaccinurilor incontestabile?

Declarația doctorului Chen, potrivit căreia “știința din spatele siguranței vaccinării este incontestabilă” este de facto incorectă și contrazice o cantitate vastă de literatură științifică publicată pe această temă [3-35]. Ca și în cazul oricărui alt medicament, vaccinurile pot comporta riscuri de reacții adverse (RAPI – reacţii adverse postvaccinale indezirabile). Cu toate acestea, în pofida ideii larg răspândite că vaccinurile sunt în general sigure, iar complicaţiile adverse grave sunt extrem de rare, o examinare atentă a literaturii științifice demonstrează că aceasta nu susține această părere [10-12]. De exemplu, până în prezent nu s-au efectuat studii clinice care să abordeze în mod adecvat problemele legate de siguranța vaccinurilor (adică, o analiză comparativă a efectelor asupra sănătății în cazul copiilor vaccinați față de cei nevaccinați). Lipsa unor astfel de studii controlate poate fi explicată de faptul că, istoricește, s-a presupus că vaccinurile sunt de la sine înțeles sigure [12]. Există, de asemenea, și opinia conform căreia efectuarea unor astfel de studii ar fi extraordinar de dificilă sau lipsită de etică; prima aserțiune este pur și simplu incorectă, iar a doua nu este o problemă științifică în sine.

De asemenea, se presupune adesea că vaccinurile sunt supuse unui standard mai ridicat de siguranță decât majoritatea produselor farmaceutice. Cu toate acestea, în conformitate cu autoritatea americană FDA, Istoric vorbind, adeseori evaluarea non-clinică a siguranței vaccinurilor preventive nu a inclus studii de toxicitate pe modele animale, din cauza faptului că vaccinurile nu au fost considerate în mod inerent toxice” [sublinierea ne aparține] [1]. Aceasta este o mărturisire surprinzătoare, venind de la o agenție care, conform misiunii sale declarate, este “responsabilă de protejarea sănătății publice prin garantarea siguranței, eficacității și siguranţei medicamentelor umane și veterinare” [3]. În esență, atelierul de lucru al FDA [1] a dezvăluit nu numai că vaccinurile nu sunt corect evaluate din punct de vedere al toxicității, dar și că motivul pentru o astfel de omisiune s-a bazat mai mult pe o credință decât pe dovezi științifice. Știința nu este o religie în care mărturisirile de credinţă dogmatice pot înlocui studiile longitudinale controlate, autorizate în mod adecvat, despre siguranța vaccinului atât la animale cât și la oameni. În plus, astfel de ipoteze privitoare la siguranță, în absența unor date experimentale reale, nu sunt doar periculoase, ci au și împiedicat, de-a lungul timpului, examinarea serioasă a posibilelor vătămări cauzate de vaccinuri.

Pentru a ilustra un exemplu recent de consecințe grave provocate de promovarea unui vaccin incorect testat, pentru a fi administrat copiilor mici, să ne reamintim faptul că au existat numeroase reacții adverse (RAPI) la vaccinurile antigripale sezoniere. Drept urmare, în Australia s-a suspendat administrarea acestor vaccinuri la copiii sub 5 ani. Într-o serie de Răspunsuri Rapide referitoare la această chestiune publicate în British Medical Journal, intitulate “Evenimente adverse după vaccinarea antigripală în Australia ar trebui să fim surprinși?”, Collignon (directorul departamentului de Boli Infecțioase si Microbiologie de la Australian National University) şi colegii săi din cadrul comisiei de evaluare Cochrane Collaboration au concluzionat că: “Există dovezi precare cu privire la modul în care vaccinurile antigripale previn complicațiile gripei la copii și la alte grupe de vârstă. În schimb, există dovezi clare că studiile efectuate pe vaccinurile antigripale publică selectiv doar rezultatele favorabile, promovând astfel o falsă notorietate a acestor vaccinuri. Expunerea ființelor umane la efecte dubioase este o acțiune riscantă “[25]. Autorii remarcă de asemenea faptul că, la nivel mondial, recomandările din partea autorităților de sănătate publică privind vaccinarea împotriva gripei s-au bazat pe informații „înșelătoare” [sublinierea ne aparține] [26].

Trebuie subliniat faptul că până și membrii comunității științifice care sunt susținători fervenți ai vaccinărilor au ajuns să pună la îndoială legitimitatea științifică a practicilor de vaccinare universale [37]. De exemplu, Poland (redactor șef al revistei Vaccine și co-autor al lucrării “Străvechea luptă împotriva antivacciniștilor” [38]) și colaboratorii săi se întreabă, pe bună dreptate, dacă “având în vedere progresele noii biologii a secolului XXI”, nu ar fi timpul să vedem „cum anume ar putea noile informații genetice si de biologie moleculară să influențeze practicile vaccinologiei viitorului?” [37]. În lumina acestei întrebări, Poland și colaboratorii concluzionează că abordarea universală pentru toate vaccinurile și pentru toate persoanele trebuie abandonată. Potrivit lui Poland, această concluzie se aplică atât eficacității cât și siguranței vaccinului [37]. În ceea ce privește siguranța, opinia larg răspândită, anume aceea că RAPI grave asociate vaccinurilor sunt rare, trebuie revizuită, deoarece politicile actuale de vaccinare la nivel mondial funcționează într-adevăr pe ipoteza aplicabilităţii universale a vaccinurilor. Această ipoteză persistă în ciuda faptului că, istoric vorbind, studiile privind vaccinurile au exclus în mod sistematic persoanele vulnerabile, cu diverse afecțiuni preexistente (cum ar fi nașterea prematură, antecedente personale sau familiale de întârziere a dezvoltării sau tulburări neurologice, inclusiv epilepsie/convulsii, hipersensibilitate la constituenții vaccinului etc.) [39-43]). Datorită acestei erori sistematice de selecţie [a subiecţilor studiilor], este posibil ca numărul cazurilor de RAPI grave rezultate în urma vaccinărilor să fie mult subestimat. După cum am menționat anterior, un astfel de rezultat ar trebui să ne îngrijoreze, ținând cont că există dovezi documentate privind cazuri de dizabilități neurodevelopmentale permanente și de decese post-vaccinare la copiii cu susceptibilități genetice și de altă natură [2-4]. Datele curente raportate de Poland și colaboratorii ar putea, așadar, avea implicații mult mai largi pentru înțelegerea vaccinurilor, nu numai în termeni de eficacitate și răspuns imun dorit, ci și din punctul de vedere al siguranței vaccinurilor. Într-adevăr, populațiile vulnerabile nu vor avea nici aceeaşi reacţie a anticorpilor și nici același nivel de toleranță la RAPI grave precum populațiile nevulnerabile [37,44].

Calitatea datelor existente privind siguranța vaccinurilor

O altă cauză a subestimării ratei reale a RAPI grave asociate vaccinurilor ar putea fi metodologia inadecvată a studiilor existente efectuate pe vaccinuri (adică, excluderea frecventă din studii a persoanelor cu potențiale susceptibilități preexistente la RAPI asociate vaccinurilor) [12], precum și faptul că marea majoritate a acestor studii utilizează un placebo care conține adjuvant de aluminiu sau un alt vaccin care conține aluminiu pe post de „grup de control” [45]. Este demonstrat și cunoscut de peste 100 de ani că aluminiul este o neurotoxină [46] și, în acest context, devine din ce în ce mai limpede pentru mulți analiști că utilizarea lui drept placebo-martor nu este acceptabilă științific [45,47].

 

constată că așa zisele “dovezi” ale inexistenței unei astfel de   legături sunt mai degrabă șubrede.

comentariu: “Numărul și impactul probabil al erorilor sistematice din acest studiu au fost atât de mari încât interpretarea rezultatelor este practic imposibilă“[48].

Deși Analiza Cochrane privind siguranța vaccinului ROR a concluzionat că nu există o legătură credibilă între vaccinul ROR și autism și boala Crohn, după cum s-a arătat mai sus, majoritatea studiilor incluse în evaluare au fost inadecvate din punct de vedere metodologic. Întrebarea este, așadar, ce dovezi

„credibile” sau „imbatabile” pot fi obţinute din studii inadecvate?

Toxicitatea demonstrată a constituenților de vaccin

Vaccinurile conțin neurotoxine cunoscute (de ex. mercur, aluminiu, formaldehidă), adjuvanți puternici, concepuți să hiperstimuleze sistemul imunitar, precum și diferiți compuși antigenici [10,50], ultimii, este adevărat, în cantități relativ mici. Astfel, un vaccin tipic conține toate componentele biochimice necesare pentru a induce atât tulburări autoimune, cât și neuroimune. Întrebarea care se pune nu este  dacă vaccinurile conțin acești compuși sau dacă ei sunt toxici, ci mai degrabă dacă, în concentrațiile date, singuri sau combinați, aceşti compuşi pot vătăma sistemul nervos și alte sisteme din organism. Dovezile experimentale arată într-adevăr că unii dintre acești constituenți (mercurul și aluminiul) pot provoca tulburări neurologice pe termen lung în modele animale, atunci când sunt administrați individual [nu în combinaţie – n.t.] la oameni în cantitatea conţinută şi în vaccinuri [7,51-57].

Mai mult decât atât, datele demonstrează, de asemenea, că stimularea excesivă a sistemului imunitar al gazdei prin imunizare repetată cu antigeni imuni și/sau adjuvanți duce inevitabil la autoimunitate, chiar și la animalele care nu sunt susceptibile genetic [58,59]. Mai exact, administrarea simultană a doar 2-3 adjuvanți de imunizare poate depăși rezistența genetică la autoimunitate [59]. În ciuda acestor observații, prin programul actual de imunizare din SUA, până la vârsta de 4-6 ani copiilor li se administrează în total, prin vaccinări, 126 de compuși antigenici, plus cantități mari de adjuvanți de aluminiu [10].

Dată fiind insuficiența dovezilor privind siguranța calendarului pediatric de vaccinuri combinate și faptul că administrarea a doar câteva vaccinuri la persoane adulte poate duce la disfuncție cerebrală și la o varietate de afecțiuni autoimune [8,16,17,19], temerile legate de siguranța generală a programelor actuale de vaccinare pentru copii sunt justificate din punct de vedere științific și, prin urmare, necesită o examinare urgentă [10].

Fundamentul biologic al toxicității vaccinului

În ciuda opiniei larg răspândite că răspunsurile imunie periferice nu afectează funcționarea creierului, dovezile copleșitoare ale cercetărilor în domeniu indică în mod clar contrariul. Mai precis, s-a stabilit deja cu certitudine că există o rețea funcțională extrem de dinamică de interacțiuni între creier și sistemul imunitar, care joacă roluri esențiale în reglarea imunității, în funcționarea creierului și în menținerea homeostaziei generale [60-68]. La rândul lor, perturbările acestei rețele “imuno-neuroendocrine” au fost demonstrate într-o varietate de afecțiuni autoimune/inflamatorii [69-78], precum și în cazul unor tulburări neurodevelopmentale, inclusiv la autism [79]. La fel de bine cunoscut este și faptul că moleculele imune joacă roluri complexe în modelarea sistemului nervos central (SNC) aflat în dezvoltare [80-89]. În mod deosebit, s-a stabilit că exact aceleași componente ale sistemului imunitar responsabile de dezvoltarea și funcționarea normală a creierului [80-89] sunt țintele predilecte ale deteriorării cauzate de diverși stimuli imunitari, inclusiv de vaccinuri [10].

Per total, aceste observații ar putea explica de ce, in modele animale, stimularea periferică a sistemului imunitar de către structuri mimetice bacteriene și virale în faza dezvoltării timpurii este suficientă pentru a provoca o mulţime de efecte developmentale negative, inclusiv anomalii imune permanente, precum și simptome izbitor de asemănătoare cu tulburările din spectrul autismului (TSA) [90-98]. În ciuda acestor dovezi, vaccinările pediatrice, care sunt în mod clar similare prin natura lor cu exemplele de stimulare a sistemului imunitar periferic menționate mai sus, sunt în mod curent respinse ca fiind o cauză plauzibilă a poverii tot mai mari reprezentate de anomaliile neurodevelopmentale și imune la copii.

În plus, vaccinurile conțin o mulţime de substanţe toxice cunoscute, care pot acționa, singure, ca perturbatori neuroimuni și endocrini (de exemplu, mercur, aluminiu, polisorbat 80, roșu fenol, fenoxietanol, formaldehidă, glutamat de monosodiu, diferite substanţe antimicrobiene, componente celulare din țesuturi de maimuță, celule din epidermă de vițel și țesut celular din fetuşi avortaţi, ADN recombinant contaminant, agenți infecțioși ai țesutului gazdă etc.). Deși semnificația acestor constituenți potențial toxici ai vaccinului este adeseori negată, pe motiv că sunt prezenți doar în cantități foarte mici [99,100], este important de reținut că efectele adverse imune și neurologice pe termen lung au fost demonstrate pe modele animale, după expunerea la fiecare din compușii din vaccinuri, cum ar fi aluminiul [51-53] și mercurul [7,54-57].

Deși mai multe studii au examinat toxicitatea in vivo a constituenților individuali de vaccin și a vaccinurilor individuale, întreaga schemă pediatrică combinată din SUA nu a fost niciodată testată temeinic pentru toxicitate, nici pe oameni, nici pe modele animale. O posibilă excepție, în cazul modelelor animale, este studiul lui Hewitson et al. [6], care a arătat că puii nou-născuți de macac rhesus, vaccinați în conformitate cu programul complet de vaccinare pediatrică din SUA, nu au prezentat modificările normale de maturizare în volumul amigdalei cerebrale, observate la animalele nevaccinate [6]. Amigdala este un centru esenţial din creier, responsabil de învățarea emoțională [101], care este adesea afectat în cazul persoanelor cu autism [102, 103].

În prezent, absența studiilor directe asupra riscurilor expunerii cumulative la vaccinuri este un gol care a fost umplut cu ipoteza nefundamentată experimental, anume că programul de vaccinare pediatrică este sigur. Având în vedere toxicitatea dovedită a constituenților individuali ai vaccinului [7,51-57], astfel de presupuneri sunt îngrijorătoare și ar trebui urgent reanalizate.

Vaccinuri și autism

Pretenția că temerile legate de relația dintre autism și vaccinuri s-ar întemeia numai pe afirmații nelegitime din partea părinților needucați contrazice izbitor o cantitate amplă de literatură științifică. Așa cum am menționat anterior, datele studiilor de cercetare extinse au subliniat legătura strânsă dintre dezvoltarea sistemului imunitar și cea a sistemului nervos central și, implicit, plauzibilitatea faptului că perturbarea unor evenimente critice în dezvoltarea sistemului imunitar poate juca un rol în apariția tulburărilor neuro-comportamentale, inclusiv a celor din spectrul autismului [104-106]. Intr-adevăr, s-a dovedit că provocările imune din faza timpurie a vieții, apărute in etapele critice ale vulnerabilității developmentale, produc reacții extrem de anormale din punct de vedere cognitiv si comportamental, de lungă durată, incluzând frică crescută, precum și anxietate, dificultăți de interacțiune socială, deficite de memorie a recunoașterii obiectelor si deficite senzorimotorii [55, 56,94,96,107,108]. Aceste simptome sunt extrem de caracteristice pentru autism. Este o naivitate, așadar, să presupunem că manipularea sistemului imunitar printr-un număr tot mai mare de vaccinări administrate în perioadele sensibile ale dezvoltării timpurii nu va avea efecte neurologice adverse. În acest context, Shoenfeld și Cohen (experți mondiali în domeniul bolilor autoimune) au remarcat că “vaccinurile afectează cu predilecție sistemul nervos” [sublinierea noastră] [31]. De asemenea, vă invităm să consultați o serie de articole pe care noi și alții le-am publicat pe acest subiect (legătura dintre provocările imune și efectele neurologice adverse [10,91,92,94,109]). Pentru publicații specifice privitoare la legăturile dintre vaccinări și autism, consultați următoarele referințe bibliografice [2,22,23,110-112].

Adjuvanții pe bază de aluminiu: ce se știe despre siguranța lor?

Cât despre afirmațiile răspândite, conform cărora copiii ingerează o cantitate mult mai mare de aluminiu din alimentația obișnuită decât din schema de vaccinare și că, prin urmare, vaccinarea nu reprezintă un risc toxicologic în ce privește aluminiul [99,100], deși astfel de opinii par a fi foarte apreciate, ele contrazic principii toxicologice de bază. De exemplu, ar trebui să fie evident că o cale de expunere care ocolește barierele protectoare ale tractului gastrointestinal și/sau ale pielii va avea nevoie de o doză mult mai mică pentru a produce un efect toxic [47, 112]. În cazul aluminiului, cercetările arată limpede că doar un procent de 0,25% de aluminiu din alimentație este absorbit în circulația sistemică [113], în timp ce aluminiul din vaccinuri poate fi absorbit cu o eficiență de aproape 100% [114].

De asemenea, nu se cunoaște pe scară largă faptul că, potrivit criteriilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), nivelul de siguranță în ce privește cantitatea de aluminiu ingerată din alimente este efectiv depășit [46] la marea majoritate a copiilor. Mai mult decât atât, chiar și ingerarea obișnuită de aluminiu din alimente poate avea consecințe negative pe termen lung asupra sistemului nervos [46,115,116]. Și aceasta deoarece aluminiul este, de fapt, extrem de toxic și tinde să se acumuleze selectiv în anumite zone specifice ale creierului [46]. În plus, conform celui mai recent raport toxicologic pentru aluminiu, elaborat de Agenția pentru substanțe toxice și registrul bolilor (ATSDR) [117], “Există o cantitate limitată de informații disponibile privind toxicitatea aluminiului la copii”. De asemenea, raportul afirmă că efectele expunerii la aluminiu pe cale orală nu au fost “investigate în mod adecvat la oamenii sănătoși” [117]. Cu toate acestea, ATSDR observă că “există o bază de date destul de vastă privind toxicitatea aluminiului pe cale orală la animale. Aceste studii identifică în mod clar sistemul nervos ca fiind cea mai sensibilă țintă a toxicității aluminiului” [117]. Se cuvine menționat faptul că un studiu recent a arătat că copiii autiști au niveluri de aluminiu în organism peste limitele normale (în păr, sânge și/sau urină) [118].

Concluzia este că preocupările legate de siguranța aluminiului alimentar la om par să fi fost respinse prematur, în absența unor dovezi științifice relevante. Din păcate, același lucru este valabil și pentru adjuvanții de aluminiu din vaccinuri [10,47,112]. De exemplu, participanții la seminarul “Aluminiul din vaccinuri” (2002)[119] au ajuns la consensul că a existat o “incertitudine universală” despre ceea ce nu se cunoștea încă referitor la utilizarea aluminiului în vaccinuri, cum ar fi: 1) toxicologia și farmacocinetica, și în special procesarea aluminiului în corpul sugarilor și copiilor, 2) mecanismele prin care adjuvanții de aluminiu interacționează cu sistemul imunitar și 3) necesitatea utilizării adjuvanților în dozele de rapel” [119]. În ciuda acestor îngrijorări, seminarul a concluzionat că “utilizarea sărurilor de aluminiu ca adjuvanți în vaccinuri s-a dovedit a fi sigură și eficientă” [119]. Aluminiul este neurotoxic [46,51,120,121] și inhibă dezvoltarea prenatală și postnatală a creierului la oameni și la animalele de laborator [122,123]; cu toate acestea, până la această dată, problemele de “incertitudine universală” menționate mai sus rămân în mare parte nerezolvate [10,47,112].

Într-adevăr, conform declarației din raportul Comitetului OMS din 2005 privind siguranța adjuvanților din vaccinuri (http://www.who.int/wer/2005/wer8001 .pdf):

Comitetul a analizat siguranța adjuvanților folosiți în vaccinuri. Acest subiect neglijat până în prezent devine din ce în ce mai important, date fiind progresele făcute în dezvoltarea şi fabricarea vaccinurilor.” [sublinierea noastră]

Din această publicație rezultă în mod evident că în 2005 nu existau date fiabile pe această temă, iar situația rămâne neschimbată până în ziua de azi, după cum o dovedește lipsa oricăror actualizări pe site-ul internet al OMS cu privire la adjuvanții din vaccinuri (http: // www. who.int/vaccine safety/ topics/adjuvants/ro/index.html).

Lipsa dovezilor de bună calitate cu privire la siguranța adjuvanților nu este deloc reconfortantă, mai ales în lumina studiilor de caz reale, care descriu sechelele grave și pe termen lung provocate de persistența adjuvanților de aluminiu, atât în organismul oamenilor, cât și la animale. Aceste sechele includ disfuncții cognitive [16], artromialgii, oboseală cronică și slăbiciune musculară [15,124], tulburări demielinizante ale SNC, cum ar fi scleroza multiplă [13] sau neuropatiile periferice (de exemplu sindromul Guillain Barré) [125], pseudolimfoame [30] etc. Deoarece copiii primesc mult mai mult aluminiu din vaccinuri pe kg de greutate corporală decât adulții, copiii sunt expuși la un risc mai mare de efecte neurotoxice asociate cu aluminiul. În concluzie, ideea larg răspândită că adjuvanții de aluminiu sunt inofensivi este incorectă și contrară probelor experimentale.

În această privință, aș dori să atrag atenția asupra celui mai recent număr special al respectabilei reviste Lupus , dedicată “ASIA” [Sindromul autoimun/inflamator indus de adjuvanți], publicat de unul dintre cei mai importanți experți mondiali în domeniul autoimunității, Prof. Dr. Yehuda Shoenfeld. Prof. Shoenfeld este șeful Departamentului de Medicină al Universității din Tel Aviv din 1984 (de la 36 de ani). A fondat și conduce Centrul pentru Boli Autoimune, încă din 1985 – în cadrul celui mai mare spital din Israel – Sheba Medical Center. Prof. Shoenfeld este autorul a peste 1500 de lucrări în cariera sa și este în prezent membru în comitetul de redacție al unui număr de 43 de reviste din domeniul reumatologiei și autoimunității. O mare parte din activitatea sa s-a concentrat pe mecanismele toxice prin care adjuvanții din vaccin induc boli autoimune la om. Conținutul acestui număr special al revistei menționate este disponibil la adresa:

http://lup.sagepub.com/content/curren

Prof. Christopher Shaw și cu mine am scris un articol în acest număr al revistei, care abordează anume problema toxicității adjuvantului de aluminiu la populațiile pediatrice [10].

Mercurul (Tiomersal): Îngrijorări nerezolvate legate de siguranță

În cadrul unor studii [22,23,126,127] s-a raportat o asociere semnificativă între expunerea la vaccinuri   cu tiomersal (49% etilmercur-EtHg) și tulburările neurologice de dezvoltare la copii, inclusiv autism, tulburări de vorbire, retard mintal, anomalii în gândire și tulburări de personalitate .

Argumentele care pretind că demonstrează siguranța EtHg prezent în tiomersal se bazează în primul rând pe ideea că acesta are o durată de înjumătățire mai scurtă în corpul uman decât metil-mercurul (MetHg). Cu alte cuvinte, se consideră că EtHg este excretat eficient din organism și, prin urmare, ipoteza este că el nu reprezintă un risc pentru copilul în curs de dezvoltare, spre deosebire de MetHg, care a fost recunoscut ca un factor important de risc pentru întârzierile neurologice de dezvoltare [128,129].

Cu toate acestea, datele experimentale riguroase din studiile pe modelele animale demonstrează fără echivoc faptul că expunerea la doze mici de tiomersal (în cantităţi comparabile cu cele din vaccin) poate dăuna sistemului nervos în curs de dezvoltare, într-o manieră corespunzătoare patologiei autismului [6,54-56]. Astfel, în ciuda afirmațiilor contrare [99], prezența tiomersalului în vaccinuri nu trebuie desconsiderată ca şi risc pentru sănătatea copiilor [50].

Mai mult, într-un studiu de referinţă care a comparat toxicocinetica EtHg și MetHg la puii de macac, Burbacher et al. [130] au demonstrat că, deși EtHg prezintă, într-adevăr, un nivel de eliminare pe cale sangvină mai eficient decât MetHg, a existat o proporție mult mai mare de Hg anorganic în creierul maimuțelor expuse la EtHg decât în creierul celor expuse la MetHg (de până la 71%la EtHg, față de doar 10% la MetHg). În plus, raportul mediu al concentrației în creier și sânge a fost ușor mai ridicat la maimuțele expuse la EtHg. De remarcat este și faptul că a existat, de asemenea, o mare diferență între timpul de înjumătățire a Hg în sânge, comparativ cu timpul de înjumătățire în creier, la maimuțele expuse la EtHg (6,9 zile faţă de 24 zile), ceea ce arată că este posibil ca Hg din sânge să nu fie un bun indicator al riscului de efecte adverse asupra creierului [130]. Per total, datele raportate de Burbacher et al. [130] sugerează că, deși acumularea de mercur în sânge din expunerea la vaccinuri cu tiomersal este relativ mică, acumularea în creier, cauzată de astfel de expuneri, poate totuși să atingă niveluri potențial periculoase [50].

Imunitatea de turmă: pot fi prevenite bolile infecțioase printr-o acoperire vaccinală înaltă ?

Declarația potrivit căreia ratele ridicate de vaccinare împiedică apariția epidemiilor nu este exactă, deoarece bolile infecțioase apar chiar și la populații complet vaccinate [131-133], la fel ca şi la persoane complet vaccinate [134] (a se vedea tabelul 1 pentru mai multe exemple). Motivul probabil pentru această stare de fapt este că vaccinurile stimulează în primul rând imunitatea umorală (răspunsuri imune pe bază de anticorpi sau Th2), dar au un efect redus sau inexistent asupra imunității celulare (celule T citotoxice, răspunsuri Th1), care este absolut esențială pentru protecția împotriva agenților patogeni virali, cât și a unor agenți patogeni bacterieni [135,136]. Acesta ar putea fi motivul pentru care imunitățile induse de vaccin sunt tranzitorii, necesitând rapeluri, în timp ce imunitatea dobândită în mod natural, conferită de sistemul imun celular în absența vaccinării, tinde să fie permanentă. Luate împreună, aceste observații pot explica de ce boli care, altfel, se presupune că pot fi prevenite prin vaccinare apar totuși la populații complet vaccinate și de ce imunitatea (sau absența acesteia) nu poate fi determinată în mod fiabil pe baza analizelor serologice (măsurarea nivelurilor de anticorpi) [137], care este cea mai comună metodă de măsurare a eficacității vaccinului în studiile clinice [40,42,138].

Tabelul 1. Rapoarte privind apariția unor focare de boli infecțioase, în ciuda ratei înalte de acoperire vaccinală

 

 

MMWR Morb Mortal Wkly Rep. June 22: Din 9 decembrie 1983 și până la 13 ianuarie 1984, s-au raportat 21 de cazuri de rujeolă în Sangamon County, Illinois. Focarul a implicat 16 elevi de liceu, toți cu istoric de vaccinare antirujeolică 1984; 33(24):349-51 [139] după vârsta de 15 luni. Liceul afectat avea 276 de elevi și se afla în aceeași clădire cu o școală cu 135 de elevi. O examinare a dosarelor medicale ale elevilor a arătat că toți cei 411 de elevi ai celor două unități de învățământ fuseseră vaccinați antirujeolic la vârsta de un an, în conformitate cu legea statului Illinois. Acest focar demonstrează că o epidemie de rujeolă poate apărea în rândul unei populații școlare cu un nivel de imunizare dovedit de 100%.

Pediatr Infect Dis J.c 2008;27(10 Suppl):S75-9 [140]: În cursul anului 2006, un număr total de 6584 de cazuri confirmate și probabile de oreion au fost raportate la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Între 77% și 97% dintre elevii din liceelor afectate de focarele de oreion fuseseră vaccinați cu 2 doze de vaccin împotriva oreionului.

Euro Surveill. 2008;13(16) [141] MMWR Morb Mortal: Republica Cehă are un program de vaccinare cu două doze de vaccin ROR, începând din anul 1987. Ultimul focar de oreion a fost raportat în 2002, însă o creștere a numărului de cazuri de oreion a fost observată în 2005, începând cu luna octombrie a anului. În perioada de 18 luni analizată au fost anunțate 5.998 de Wkly Rep. Nov 5, cazuri de oreion, cu o incidență maximă în luna mai 2006. Cea mai1993;42(43):840- 841, mare rată de incidență s-a constatat în grupa de vârstă 15-19 ani, din care 87% primiseră două doze de vaccin împotriva oreionului.847 [133]

În ciuda nivelurilor ridicate de acoperire vaccinală împotriva difteriei, un focar de difterie neîntrerupt afectează unele zone din Federația Rusă, din 1990 și până astăzi. Aproximativ 90% dintre copii au fost complet vaccinați cu patru sau mai multe doze de toxoid antidifteric până la vârsta școlară. Focarul descris în acest raport ilustrează faptul că, în ciuda ratei ridicate de vaccinare în rândul școlarilor, difteria poate provoca epidemii în țările dezvoltate.

Lancet 1991; 338 (8769): 715720) [142]: Din ianuarie 1988 și până în martie 1989 a existat o epidemie extinsă (118 cazuri) de poliomielită de tip 1 în Oman. Cea mai mare incidență a bolii paralitice s-a înregistrat la copiii sub 2 ani (87/100.000), în ciuda unui program de imunizare a cărui arie de acoperire fusese recent extinsă de la 67% la 87%, prin administrarea de 3 doze de vaccin antipolio oral (VPO) copiilor cu vârsta de 12 luni

Infecție rujeolică subclinică la persoane seropozitive vaccinate în Vaccine; 1998 7(4):345-8 Groenlanda. Peste 90% din populația totală fusese vaccinată și se[143] obținuse o seroconversie de 94-100%.

J Clin Microbiol. 1992; 30(7): 1778-1782 [144]: “S-a evaluat rata răspunsului imunitar secundar (RIS) și rata eșecului secundar al vaccinării (ESV) în timpul unei epidemii de rujeolă. Concluzia a fost că nici vaccinarea prealabilă, nici răspunsul imunitar secundar detectabil nu asigură o imunitate protectoare

Boli prevenibile prin vaccinare sau prin măsuri de igienă?

Opinie predominantă conform căreia vaccinurile reprezintă singura cauză a dispariției bolilor infecțioase trebuie privită cu prudență intelectuală, deoarece s-a demonstrat în mod clar că factori precum apa curată și salubrizarea, precum și o nutriție mai bună, disponibilitatea antibioticelor, un acces mai mare la sistemul de sănătate și progresele tehnologice din medicina maternală și neonatală au avut, de asemenea, un impact major asupra incidenței bolilor infecțioase [146,147]. De fapt, conform Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), aceste măsuri sunt responsabile pentru reducerea cu 90% a mortalității infantile și o scădere cu 99% a mortalității materne, din anul 1900 până în prezent [146]. Deci, în mod clar, vaccinurile nu au putut juca un rol major cu privire la sănătate, așa cum se pretinde adeseori. Acest fapt (și anume, scăderea masivă a ratelor mortalității datorită unor măsuri mai bune de salubritate înaintea introducerii vaccinurilor) este ilustrat și de o analiză din 2002, publicată în Lancet Infectious Diseases [147], care arată limpede că rata brută a mortalității cauzate de bolile infecțioase în SUA în secolul 20 a scăzut la nivelul minim de referință înainte de introducerea pe scară largă a practicilor de vaccinare (a se vedea ilustraţia de mai jos).

Rata brută a mortalității cauzate de boli infecțioase, SUA. 1900-1396. Adaptare după: Realizări în domeniul sănătății publice. 1900-1999: controlul bolilor infecțioase. MMWR Morb Mortal Wkly Rep. 1939: 4B: 621-29; și Armstrong GL, Conn LA. Pinner RW. Evoluţiile mortalităţii cauzate de bolile infecțioase în Statele Unite în secolul XX. JAMA 1399; 281: 61-66.

Ilustraţia 1. Sursa: Aiello and Larson [147].

În mod remarcabil, dacă încerci să obţii date ştiinţifice solide în sprijinul afirmației că vaccinurile sunt responsabile pentru eradicarea istorică a unor boli precum variola, poliomielita etc., nu le găseşti.

De exemplu, raportul din 1999 al CDC-SUA [146] (recent citat de Kata [148] drept dovadă că vaccinurile sunt responsabile pentru scăderea dramatică a morbidității și mortalității cauzate de boli infecțioase), intitulat “Zece mari realizări în domeniul sănătății publice în Statele Unite, 1900-1999”, prezintă următorul tabel:

TABELUL 2 – Morbiditatea anuală de referință în secolul 20 și morbiditatea în 1998 (date aproximative) cauzate de nouă boli cu vaccinuri recomandate înainte de 1990 pentru utilizare universală la copii – Statele Unite

Boală                                   Morbiditatea anuală                Morbiditate                        % Scădere 

                                           de referință în secolul 20       aproximativă 1998    

Variolă 48.164* 0 100%
Difterie 175.386↑ 1 100%§
Pertussis 147.271¶ 6.279 96,7%
Tetanus 1.314** 34 97,4%
Poliomielită 16.316↑↑                         0§§                                    100%
(paralitică)
Rujeolă 503.282¶¶ 89 100%§
Oreion 152.209*** 606 99,6%
Rubeolă 47.745↑↑↑ 345 99,3%
Sindromul             823 §§§                             5 99,4%
rubeolei
congenitale
Haemophilus 20.000¶¶¶ 54**** 99,7%
influenzae tip b

* Numărul mediu anual de cazuri în perioada 1900-1904.

↑ Numărul mediu anual de cazuri raportate în perioada 1920-1922, cu 3 ani înainte de dezvoltarea vaccinului.

  • Rotunjit la cea mai apropiată zecime.

¶ Numărul mediu anual de cazuri raportate în perioada 1922-1925, cu 4 ani înainte de dezvoltarea vaccinului.

** Numărul estimativ de cazuri, pe baza numărului de decese raportate în perioada 1922-1926, presupunând o rată a mortalității în populaţia bolnavă de 90%.

↑↑ Numărul mediu anual de cazuri raportate în perioada 1951-1954, cu 4 ani înainte de autorizarea vaccinului.

  • § Exclude un caz de poliomielită asociată vaccinului, raportat în 1998.

¶¶ Numărul mediu anual de cazuri raportate în perioada 1958-1962, cu 6 ani înainte de autorizarea vaccinului.

*** Numărul de cazuri raportate în 1968, primul an de raportare și primul an după autorizarea vaccinului.

↑↑↑ Numărul mediu anual de cazuri raportate în perioada 1966-1968, cu 3 ani înainte de autorizarea vaccinului.

  • §§ Numărul estimativ de cazuri pe baza datelor de seroprevalență în rândul populației și a riscului ca femeile infectate în anul sarcinii să aibă un făt cu sindrom congenital de rubeolă.

¶¶¶ Numărul estimativ de cazuri din studiile epidemiologice în populație înainte de autorizarea vaccinului în 1985 (8)

**** Exclude 71 de cazuri de boală Haemophilus influenenzae cu serotip necunoscut.

Acest tabel dovedește doar că bolile enumerate au scăzut în incidență în secolul 20. Ceea ce nu demonstrează este că vreunul dintre vaccinuri a cauzat această scădere, întrucât există și alți factori cruciali care s-au modificat și ei în cursul secolului 20, cum ar fi îmbunătățirea igienei, salubrității și nutriției. Se cuvine subliniat faptul că raportul CDC din SUA menționează chiar acești factori (apa curată și salubrizarea îmbunătățită, alături de o nutriție mai bună, disponibilitatea antibioticelor, accesul mai larg la îngrijiri medicale și progresele tehnologice în medicina maternală și neonatală) printre primele 10 realizări ale secolului 20, care au dus atât la controlul bolilor infecțioase, cât și la reducerea ratelor mortalității infantile. De remarcat este că acești factori sunt enumerați separat de vaccinuri. De asemenea notabil este că, asemenea holerei şi tifosului, poliomielita este tot o boală transmisă prin apa contaminată, fiind, prin urmare, o boală care poate fi prevenită prin igienă și nu neapărat prin vaccinare.

Împreună, toate aceste observații invalidează afirmația că boli infecțioase precum poliomielita ar reveni dacă ratele de vaccinare ar scădea.

Beneficii ale imunității naturale comparativ cu imunitatea dobândită prin vaccinare

Dovezile științifice au stabilit clar că bolile copilăriei contractate natural sunt benefice pe termen lung sistemului imunitar, inclusiv dezvoltării adecvate a imunității celulare (Th1), care este crucială pentru protecția pe termen lung împotriva bolilor infecțioase, pentru protecția împotriva astmului, alergiilor [149,151], bolilor neurodegenerative [152] și chiar pentru protecția împotriva celui mai comun și mai agresiv tip de tumori cerebrale primare la om (glioblastomul multiform [153]).

Mai multe studii au explicat că răspunsurile Th1 induse de infecțiile microbiene pot contrabalansa răspunsurile Th2 induse de alergeni. De exemplu, în lucrarea scrisă de Silverberg și colaboratorii săi, aceștia demonstrează că infecția cu virusul varicelo-zosterian sălbatic protejează împotriva astmului și a dermatitei atopice (AD) la copiii mici [149,150], dar nu și vaccinul anti-varicelos. Motivul pentru care vaccinul împotriva varicelei a fost ineficient în obținerea acestei protecții este că, la fel ca majoritatea celorlalte vaccinuri, acesta induce în primul rând răspunsuri imune Th2. Astfel, contrar unor argumente, vaccinurile vii nu au același efect asupra maturizării sistemului imunitar, deoarece ele ocolesc calea naturală de infectare (adică mucoasele tractului gastrointestinal și ale căilor respiratorii). Astfel, vaccinurile nu reuşesc să stimuleze sistemul imunitar celular (Th1), care este prezent pe aceste mucoase. Celulele precursoare Th1 nu se pot maturiza în absența citokinelor Th1, iar răspunsurile Th2 inhibă răspunsurile Th1 (cele două răspunsuri se exclud reciproc [135]). Aceasta înseamnă că stimularea continuă a imunității Th2 prin vaccinare este contraproductivă pentru o maturizare echilibrată a sistemului imun imatur. În concordanță cu această idee, cele mai recente lucrări arată că vaccinarea anuală împotriva gripei împiedică dezvoltarea imunității celulare CD8 +T specific virală la copii [154].

Studiile continuă să sublinieze importanța infecțiilor naturale în dezvoltarea echilibrată a sistemului imunitar al copilului. De exemplu, o serie de cercetări publicate în 2001 sugerează că infecțiile virale repetate în copilăria timpurie stimulează sistemul imun imatur față de fenotipul Th1, reducând astfel riscul de dezvoltare a astmului până la vârsta școlară [151].

Per total, aceste rezultate concordă cu ipoteza că stimularea timpurie a imunității celulare (Th1) este necesară pentru dezvoltarea corespunzătoare a sistemului imunitar, inclusiv pentru contrabalansarea răspunsurilor Th2 induse de alergeni. De asemenea, ele pot explica de ce în ultimele trei decenii, contemporane cu introducerea unui număr tot mai mare de vaccinuri în schemele obișnuite de vaccinare, s-a semnalat o creștere dramatică a bolilor alergice la copii.

Declarație personală și scurtă biografie: Sunt cercetător asociat la Universitatea British Columbia (Neural Dynamics Research Group, Departamentul de Oftalmologie și Științe Vizuale). Principalul obiectiv al cercetărilor mele îl constituie impactul toxic al vaccinurilor și al adjuvanților din vaccin asupra dezvoltării neuronale, în special în ceea ce privește tulburările din spectrul autismului (ASD). În ultimul an am publicat numeroase articole cu privire la siguranța vaccinurilor. Publicațiile mele au fost prezentate în reviste medicale de mare impact, cum ar fi Annals of Medicine, JAMA, Vaccine and Journal of Alzheimer’s Disease (a se vedea mai jos lista de publicații).

Colaborez ca recenzor (în sistem peer review) cu revistele Journal of Inorganic Biochemistry, Lupus, Surgical Neurology International și Human and Experimental Toxicology. Anul trecut am fost co-organizatoare a conferinței internaționale Vaccine Safety – Evaluating the Science , Montego Bay, Jamaica 2011.

http://www.vaccinesafetyconference.com/index.html

Anul acesta [2012] sunt co-organizatoare a unei serii de conferințe speciale pe tema vaccinurilor, care vor avea loc la Green College, Universitatea British Columbia. Voi vorbi, de asemenea, pe tema siguranței vaccinurilor la cel de al 8-lea Congres Internațional privind Autoimunitatea, în Grenada, Spania (9-13 mai 2012) .

http://www2.kenes.com/autoimmunity/Pages/Home.aspx

În fine, la începutul acestui an [2012], am fost invitată de profesorul Victor Preedy (PhD DSc FRSPH FRCPath) de la Kings College din Londra să contribui cu un capitol la cartea The Comprehensive Guide to Autism (Ghidul cuprinzător al autismului). Această nouă carte își propune să fie cea mai cuprinzătoare carte despre autism scrisă până în prezent. Cartea va fi publicată de editura Springer, una dintre cele mai prestigioase edituri din lume (vezi www.springer.com). Editorii și consilierii editoriali provin de la universități sau instituții de vârf, printre care King’s College din Londra, University of Westminster și University of West of Scotland. Împreună, editorii au publicat peste 40 de cărți și volume în domeniul științelor biomedicale, inclusiv 7 lucrări conținând 120 de capitole sau chiar mai multe. Am fost rugată să scriu un capitol despre Tulburările din spectrul autismului și adjuvanții de aluminiu din vaccinuri.

Această invitație dovedește că există la ora actuală o acceptare crescândă în rândul comunității științifice mai largi a ideii că vaccinurile pot fi un factor de risc pentru autism și tulburări neurodevelopmentale asociate la copii (anexez o listă a capitolelor și colaboratorilor).

Publicații recente recenzate (în sistem peer review)

  • Tomljenovic L, Shaw Mechanisms of aluminum adjuvant toxicity in pediatric populations. Lupus.

2012; 21(2): 223-230.

  • Tomljenovic L, Shaw Do aluminum vaccine adjuvants contribute to the rising prevalence of autism? J Inorg Biochem. 2011; 105(11):1489-99.
  • Tomljenovic L, Shaw Aluminum Vaccine Adjuvants: Are they Safe? Curr Med Chem. 2011; 18(17): 2630-7.
  • Tomljenovic L, Shaw “One-size” fits all? Vaccine. 2012; 30(12):2040
  • Tomljenovic L, Shaw Human papillomavirus (HPV) vaccine policy and evidence-based medicine: are they at odds? Annals Med. 2011. doi: 10.3109/07853890.2011.645353
  • Tomljenovic L, Shaw Mandatory HPV vaccination. [Letter to Editor] JAMA. 2012; 307(3): 254; author reply 254-5.
  • Tomljenovic L, Shaw Microglia-mediated immunoexcitotoxicity, a key player in traumatic brain injury? [Commentary] Surg Neuro Int. 2011; 2(107).
  • Tomljenovic Aluminum and Alzheimer’s disease: after a century of controversy, is there a plausible link?

J Alzheimer’s Dis. 2011; 23(4): 567-598.

 

 

Referințe bibliografice

  • Poling, J.S., Frye, R.E., Shoffner, J. and Zimmerman, A.W. (2006) Developmental regression and mitochondrial dysfunction in a child with J Child Neurol 21, 170-2.
  • Yang, Y., Sujan, S., Sun, F., Zhang, Y., Jiang, Y., Song, J., Qin, J. and Wu, X. (2006) Acute metabolic crisis induced by vaccination in seven Chinese patients. Pediatr Neurol 35, 114-8.
  • Ottaviani, G., Lavezzi, A.M. and Matturri, L. (2006) Sudden infant death syndrome (SIDS) shortly after hexavalent vaccination: another pathology in suspected SIDS? Virchows Arch 448, 100-4.
  • Zinka, B., Rauch, E., Buettner, A., Rueff, F. and Penning, R. (2006) Unexplained cases of sudden infant death shortly after hexavalent vaccination. Vaccine 24, 5779-80.
  • Hewitson, L., Lopresti, B.J., Stott, C., Mason, N.S. and Tomko, J. (2010) Influence of pediatric vaccines on amygdala growth and opioid ligand binding in rhesus macaque infants: A pilot study. Acta Neurobiol Exp (Wars) 70, 147-64.
  • Hewitson, , Houser, L.A., Stott, C., Sackett, G., Tomko, J.L., Atwood, D., Blue, L. and White, E.R. (2010) Delayed acquisition of neonatal reflexes in newborn primates receiving a thimerosal-containing hepatitis B vaccine: influence of gestational age and birth weight. J Toxicol Environ Health A 73, 1298-313.
  • Shoenfeld, and Agmon-Levin, N. (2011) ‘ASIA’ – Autoimmune/inflammatory syndrome induced by adjuvants. J Autoimmun 36, 4-8.
  • Agmon-Levin, N., Paz, Z., Israeli, E. and Shoenfeld, Y. (2009) Vaccines and autoimmunity. Nat Rev Rheumatol 5, 648-52.
  • Tomljenovic, L. and Shaw, C.A. (2012) Mechanisms of aluminum adjuvant toxicity in pediatric populations. Lupus 21, 223-230.
  • Tomljenovic, L. and Shaw, C.A. (2011) Human papillomavirus (HPV) vaccine policy and evidence-based medicine: Are they at odds? Ann doi: 10.3109/07853890.2011.645353
  • Tomljenovic, and Shaw, C.A. (2011) One-size fits all? Vaccine. 2012; 30(12):2040.
  • Authier, F.J., Cherin, P., Creange, A., Bonnotte, B., Ferrer, X., Abdelmoumni, A., Ranoux, D., Pelletier, J., Figarella-Branger, D., Granel, B., Maisonobe, T., Coquet, M., Degos, J.D. and Gherardi, R.K. (2001) Central nervous system disease in patients with macrophagic myofasciitis. Brain 124, 974-83.
  • Gherardi, R. and Authier, F. (2012) Macrophagic myofasciitis: characterization and pathophysiology. Lupus 21, 184-9.
  • Exley, , Swarbrick, L., Gherardi, R.K. and Authier, F.J. (2009) A role for the body burden of aluminium in vaccine-associated macrophagic myofasciitis and chronic fatigue syndrome. Med Hypotheses 72, 135-9.
  • Couette, M., Boisse, M.F., Maison, P., Brugieres, P., Cesaro, P., Chevalier, X., Gherardi, R.K., Bachoud-Levi, A.C. and Authier, F.J. (2009) Long-term persistence of vaccine-derived aluminum hydroxide is associated with chronic cognitive dysfunction. J Inorg Biochem 103, 1571-8.
  • Passeri, E., Villa, C., Couette, M., Itti, E., Brugieres, P., Cesaro, P., Gherardi, R.K., Bachoud- Levi, A.C. and Authier, F.J. (2011) Long-term follow-up of cognitive dysfunction in patients with aluminum hydroxide-induced macrophagic myofasciitis (MMF). J Inorg Biochem 105, 1457-63.
  • Orbach, H., Agmon-Levin, N. and G., Z.-G. (2010) Vaccines and Autoimmune Diseases of the Adult. Discov Med 9, 90-97.
  • Zafrir, , Agmon-Levin, N., Paz, Z., Shilton, T. and Shoenfeld, Y. (2012) Autoimmunity following Hepatitis B vaccine as part of the spectrum of ‘Autoimmune (Auto-inflammatory) Syndrome induced by Adjuvants’ (ASIA): analysis of 93 cases. Lupus 21, 146-52.
  • Souayah, N., Nasar, A., Suri, M.F. and Qureshi, A.I. (2007) Guillain-Barre syndrome after vaccination in United States a report from the CDC/FDA Vaccine Adverse Event Reporting System. Vaccine 25, 5253-5.
  • Sutton, I., Lahoria, R., Tan, I.L., Clouston, P. and Barnett, M.H. (2009) CNS demyelination and quadrivalent HPV vaccination. Multiple Sclerosis 15, 116–119.
  • Gallagher, C.M. and Goodman, M.S. (2010) Hepatitis B vaccination of male neonates and autism diagnosis, NHIS 1997-2002. J Toxicol Environ Health A 73, 1665-77.
  • Gallagher, C.M. and Goodman, M.S. (2008) Hepatitis B triple series vaccine and developmental disability in US children aged 1-9 Tox Env Chem. 90, 997-1008.
  • Collignon, P., Doshi, P. and Jefferson, T. (2010) Child influenza vaccination. Ramifications of adverse events in children in BMJ 340, c2994.
  • Collignon, P., Doshi, P. and Jefferson, T. Adverse events following influenza vaccination in Australia–should we be surprised? Rapid response to “Australia suspends seasonal flu vaccination of young children”, BMJ 2010;340:c2419. http://www.bmj.com/content/340/bmj.c2419?tab=responses.
  • Collignon, P., Doshi, P. and Jefferson, T. Re: Adverse events following influenza vaccination in Australia–should we be surprised? Rapid response to “Australia suspends seasonal flu vaccination of young children”, BMJ 2010;340:c2419. http://www.bmj.com/content/340/bmj.c2419?tab=responses.
  • Collignon, P. (2011) Influenza vaccination in young children. Lancet Infect Dis 11, 657; author reply 657-8.
  • Pourcyrous, M., Korones, S.B., Arheart, K.L. and Bada, H.S. (2007) Primary immunization of premature infants with gestational age <35 weeks: cardiorespiratory complications and Creactive protein responses associated with administration of single and multiple separate vaccines simultaneously. J Pediatr 151, 167-72.
  • Fisher, M.A. and Eklund, S.A. (1999) Hepatitis B vaccine and liver problems in U.S. children less than 6 years old, 1993 and Epidemiology 10, 337-9.
  • Hernandez, I., Sanmartin, O., Carda, C., Gome, S. and Alfaro, A. (2008) [B-cell pseudolymphoma caused by aluminium hydroxide following hyposensitization therapy]. Actas Dermosifiliogr 99, 213-6.
  • Cohen, A.D. and Shoenfeld, (1996) Vaccine-induced autoimmunity. J Autoimmun 9, 699- 703.
  • Friedrich, F. (1998) Neurologic complications associated with oral poliovirus vaccine and genomic variability of the vaccine strains after multiplication in humans. Acta Virol 42, 187-94.
  • Girard, M. (2005) Autoimmune hazards of hepatitis B vaccine. Autoimmun Rev 4, 96-100.
  • Centers for Disease Control and Prevention (CDC). Update: Guillain-Barré Syndrome Among Recipients of Menactra® Meningococcal Conjugate Vaccine – United States, June 2005– September 2006. Morb Mortal Wkly Rep (MMWR) 55, 1120-1124. http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/mm5541a2.htm.
  • Centers for Disease Control and Prevention (CDC). Update: Recommendations from the Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP) Regarding Administration of Combination MMRV Vaccine, March 14, 2008, MMWR 57(10);258-260.
  • Food and Drug Administration (FDA). FDA Science and Mission at Risk, Report of the Subcommittee on Science and Technology (2007). http://www.fda.gov/ohrms/dockets/ac/07/briefing/2007- 4329b_02_01_FDA%20Report%20on%20Science%20and%20Technology.pdf
  • Poland, G.A., Ovsyannikova, I.G. and Jacobson, R.M. (2008) Vaccine immunogenetics: bedside to bench to Vaccine 26, 6183-8.
  • Poland, G.A. and Jacobson, R.M. (2011) The age-old struggle against the antivaccinationists. N Engl J Med 364, 97-9.
  • Kovel, A., Wald, E.R., Guerra, N., Serdy, C. and Meschievitz, C.K. (1992) Safety and immunogenicity of acellular diphtheria-tetanus-pertussis and Haemophilus conjugate vaccines given in combination or at separate injection J Pediatr 120, 84-7.
  • Kaplan, S.L., Lauer, B.A., Ward, M.A., Wiedermann, B.L., Boyer, K.M., Dukes, C.M., Schaffer, D.M., Paisley, J., Mendelson, R., Pedreira, F. and et al. (1994) Immunogenicity and safety of Haemophilus influenzae type b-tetanus protein conjugate vaccine alone or mixed with diphtheria-tetanus-pertussis vaccine in infants. J Pediatr 124, 323-7.
  • Li, G., Zhang, H., Zhou, , Ye, Q., Li, F., Wang, H., Hou, Q., Xu, Y., Ma, X., Tan, Y., Wang, L., Li, Y., Li, H., Meng, F., Liang, Q., Liu, A., Qin, C., Wei, W., Liu, J., Ruan, C., Tao, W., Zhang, S., Zheng, H. and Zhu, F. (2010) Safety and immunogenicity of a diphtheria, tetanus, acellular pertussis and Haemophilus influenzae Type b combination vaccine compared with separate administration of licensed equivalent vaccines in Chinese infants and toddlers for primary and booster immunization. Vaccine 28, 4215-23.
  • Shinefield, H., Black, S., Digilio, L., Reisinger, K., Blatter, M., Gress, J.O., Brown, M.L., Eves, K.A., Klopfer, S.O., Schodel, F. and Kuter, B.J. (2005) Evaluation of a quadrivalent measles, mumps, rubella and varicella vaccine in healthy children. Pediatr Infect Dis J 24, 665-9.
  • Velu, V., Nandakumar, S., Shanmugam, S., Shankar, E.M., Thangavel, S., Kulkarni, P.S. and Thyagarajan, S.P. (2007) Comparative efficacy of two dosages of recombinant hepatitis B vaccine in healthy adolescents in Pediatr Infect Dis J 26, 1038-41.
  • Thomas, C. and Moridani, M. (2009) Interindividual variations in the efficacy and toxicity of vaccines. Toxicology 278, 204-10.
  • Exley, C. (2011) Aluminium-based adjuvants should not be used as placebos in clinical trials. Vaccine 29,
  • Tomljenovic, L. (2011) Aluminum and Alzheimer’s disease: after a century of controversy, is there a plausible link? J Alzheimers Dis 23, 567-598.
  • Tomljenovic, L. and Shaw, C.A. (2011) Aluminum Vaccine Adjuvants: Are they Safe? Current Medicinal Chemistry 18, 2630-2637.
  • Demicheli, V., Jefferson, T., Rivetti, A. and Price, D. (2005) Vaccines for measles, mumps and rubella in Cochrane Database Syst Rev, CD004407.
  • Fombonne, E. and Chakrabarti, S. (2001) No evidence for a new variant of measles-mumpsrubella- induced autism. Pediatrics 108,
  • Tomljenovic, L. Dorea, J.G. and Shaw, A.C. (2012) Commentary: A Link Between Mercury Exposure, Autism Spectrum Disorder and Other Neurodevelopmental Disorders? Implications for Thimerosal-Containing Journal on Developmental Disabilities 17(2), 29-37.
  • Shaw, C.A. and Petrik, M.S. (2009) Aluminum hydroxide injections lead to motor deficits and motor neuron degeneration. J Inorg Biochem 103, 1555-62.
  • Petrik, M.S., Wong, M.C., Tabata, R.C., Garry, R.F. and Shaw, C.A. (2007) Aluminum adjuvant linked to Gulf War illness induces motor neuron death in mice. Neuromolecular Med   9, 83-100.
  • Authier, F.J., Sauvat, S., Christov, C., Chariot, P., Raisbeck, G., Poron, M.F., Yiou, F. and Gherardi, R. (2006) AlOH3-adjuvanted vaccine-induced macrophagic myofasciitis in rats is influenced by the genetic background. Neuromuscul Disord 16, 347-52.
  • Olczak, M., Duszczyk, M., Mierzejewski, P., Wierzba-Bobrowicz, T. and Majewska, M.D. (2011) Lasting neuropathological changes in rat brain after intermittent neonatal administration of thimerosal. Folia Neuropathol 48, 258-69.
  • Olczak, M., Duszczyk, M., Mierzejewski, P., Meyza, K. and Majewska, M.D. (2011) Persistent behavioral impairments and alterations of brain dopamine system after early postnatal administration of thimerosal in rats. Behav Brain Res 223, 107-18.
  • Hornig, M., Chian, D. and Lipkin, W.I. (2004) Neurotoxic effects of postnatal thimerosal are mouse strain Mol Psychiatry 9, 833-45.
  • Dorea, J.G. (2011) Integrating experimental (in vitro and in vivo) neurotoxicity studies of lowdose thimerosal relevant to vaccines. Neurochem Res 36, 927-38.
  • Tsumiyama, K., Miyazaki, and Shiozawa, S. (2009) Self-organized criticality theory of autoimmunity. PLoS One 4, e8382.
  • Rose, N.R. (2010) Autoimmunity, infection and adjuvants. Lupus 19, 354-8.
  • Besedovsky, H.O. and del Rey, A. (2010) Central and peripheral cytokines mediate immunebrain connectivity. Neurochem Res 36, 1-6.
  • Besedovsky HO, Rey A. Brain Cytokines as Integrators of the Immune–Neuroendocrine Network. In: Lajtha A, Besedovsky HO, Galoyan A (eds). Handbook of Neurochemistry and Molecular Neurobiology. Springer. 2008; p. 3-17.
  • Elenkov, I.J., Wilder, R.L., Chrousos, G.P. and Vizi, E.S. (2000) The sympathetic nerve–an integrative interface between two supersystems: the brain and the immune system. Pharmacol Rev 52, 595-638.
  • Eskandari, F., Webster, J.I. and Sternberg, E.M. (2003) Neural immune pathways and their connection to inflammatory diseases. Arthritis Res Ther 5, 251-65.
  • Rivest, S. (2010) Interactions between the immune and neuroendocrine systems. Prog Brain Res 181, 43-53.
  • Turrin, N.P. and Rivest, S. (2004) Unraveling the molecular details involved in the intimate link between the immune and neuroendocrine systems. Exp Biol Med (Maywood) 229, 996-1006.
  • del Rey, , Roggero, E., Randolf, A., Mahuad, C., McCann, S., Rettori, V. and Besedovsky, H.O. (2006) IL-1 resets glucose homeostasis at central levels. Proc Natl Acad Sci U S A 103, 16039-44.
  • del Rey, A., Wolff, C., Wildmann, J., Randolf, A., Hahnel, A., Besedovsky, H.O. and Straub, R.H. (2008) Disrupted brain-immune system-joint communication during experimental arthritis. Arthritis Rheum 58, 3090-9.
  • Wilder, R.L. (1995) Neuroendocrine-immune system interactions and autoimmunity. Annu Rev Immunol 13, 307-38.
  • Demitrack, M.A. and Crofford, L.J. (1998) Evidence for and pathophysiologic implications of hypothalamic-pituitary-adrenal axis dysregulation in fibromyalgia and chronic fatigue syndrome. Ann N Y Acad Sci 840, 684-97.
  • Neeck, G. and Crofford, L.J. (2000) Neuroendocrine perturbations in fibromyalgia and chronic fatigue syndrome. Rheum Dis Clin North Am 26, 989-1002.
  • Demitrack, M.A., Dale, J.K., Straus, S.E., Laue, L., Listwak, S.J., Kruesi, M.J., Chrousos, G.P. and Gold, P.W. (1991) Evidence for impaired activation of the hypothalamic-pituitary-adrenal axis in patients with chronic fatigue J Clin Endocrinol Metab 73, 1224-34.
  • Gutierrez, M.A., Garcia, M.E., Rodriguez, J.A., Rivero, S. and Jacobelli, S. (1998) Hypothalamic-pituitary-adrenal axis function and prolactin secretion in systemic lupus erythematosus. Lupus 7, 404-8.
  • Straub, R.H. and Cutolo, M. (2001) Involvement of the hypothalamic–pituitary– adrenal/gonadal axis and the peripheral nervous system in rheumatoid arthritis: viewpoint based on a systemic pathogenetic role. Arthritis Rheum 44, 493-507.
  • Eijsbouts, A.M. and Murphy, E.P. (1999) The role of the hypothalamic-pituitary-adrenal axis in rheumatoid Baillieres Best Pract Res Clin Rheumatol 13, 599-613.
  • Chikanza, I.C., Petrou, P., Kingsley, G., Chrousos, G. and Panayi, G.S. (1992) Defective hypothalamic response to immune and inflammatory stimuli in patients with rheumatoid arthritis. Arthritis Rheum 35, 1281-8.
  • Gutierrez, M.A., Garcia, M.E., Rodriguez, J.A., Mardonez, G., Jacobelli, S. and Rivero, S. (1999) Hypothalamic-pituitary-adrenal axis function in patients with active rheumatoid arthritis:   a controlled study using insulin hypoglycemia stress test and prolactin stimulation. J Rheumatol 26, 277-81.
  • Michelson, D., Stone, L., Galliven, E., Magiakou, M.A., Chrousos, G.P., Sternberg, E.M. and Gold, P.W. (1994) Multiple sclerosis is associated with alterations in hypothalamic-pituitaryadrenal axis function. J Clin Endocrinol Metab 79, 848-53.
  • Wei, T. and Lightman, S.L. (1997) The neuroendocrine axis in patients with multiple sclerosis. Brain 120 ( Pt 6), 1067-76.
  • Porges, S.W. (2005) The vagus: a mediator of behavioral and physiologic features associated with autism. In: The neurobiology of autism (Bauman, M.L. and Kemper, T.L., eds.), pp. 65- 78, The Johns Hopkins University Press, Baltimore,
  • Garay, P.A. and McAllister, A.K. (2010) Novel roles for immune molecules in neural development: implications for neurodevelopmental disorders. Front Synaptic Neurosci 2,
  • Stevens, B., Allen, N.J., Vazquez, L.E., Howell, G.R., Christopherson, K.S., Nouri, N., Micheva, K.D., Mehalow, A.K., Huberman, A.D., Stafford, B., Sher, A., Litke, A.M., Lambris, J.D., Smith, S.J., John, S.W. and Barres, B.A. (2007) The classical complement cascade mediates CNS synapse Cell 131, 1164-78.
  • Boulanger, L.M. (2004) MHC class I in activity-dependent structural and functional plasticity. Neuron Glia Biol 1, 283-9.
  • Shatz, J. (2009) MHC class I: an unexpected role in neuronal plasticity. Neuron 64, 40-5.
  • Goddard, C.A., Butts, D.A. and Shatz, C.J. (2007) Regulation of CNS synapses by neuronal MHC class Proc Natl Acad Sci U S A 104, 6828-33.
  • Huh, G.S., Boulanger, L.M., Du, H., Riquelme, P.A., Brotz, T.M. and Shatz, C.J. (2000) Functional requirement for class I MHC in CNS development and plasticity. Science 290, 2155-9.
  • Corriveau, R.A., Huh, G.S. and Shatz, C.J. (1998) Regulation of class I MHC gene expression   in the developing and mature CNS by neural Neuron 21, 505-20.
  • Schafer, D.P. and Stevens, B. (2010) Synapse elimination during development and disease: immune molecules take centre stage. Biochem Soc Trans 38, 476-81.
  • Boulanger, L.M. (2009) Immune proteins in brain development and synaptic plasticity. Neuron 64, 93-109.
  • Fourgeaud, L. and Boulanger, L.M. (2010) Role of immune molecules in the establishment and plasticity of glutamatergic synapses. Eur J Neurosci 32, 207-17.
  • Hodgson, D.M. and Knott, B. (2002) Potentiation of tumor metastasis in adulthood by neonatal endotoxin exposure: sex differences. Psychoneuroendocrinology 27, 791-804.
  • Spencer, S.J., Hyland, N.P., Sharkey, K.A. and Pittman, Q.J. (2007) Neonatal immune challenge exacerbates experimental colitis in adult rats: potential role for TNF-alpha. Am J Physiol Regul Integr Comp Physiol 292, R308-15.
  • Galic, M.A., Riazi, K., Heida, J.G., Mouihate, A., Fournier, N.M., Spencer, S.J., Kalynchuk, L.E., Teskey, G.C. and Pittman, Q.J. (2008) Postnatal inflammation increases seizure susceptibility in adult rats. J Neurosci 28, 6904-13.
  • Bilbo, S.D., Biedenkapp, J.C., Der-Avakian, A., Watkins, L.R., Rudy, J.W. and Maier, S.F. (2005) Neonatal infection-induced memory impairment after lipopolysaccharide in adulthood is prevented via caspase-1 inhibition. J Neurosci 25, 8000-9.
  • Konat, G.W., Lally, B.E., Toth, A.A. and Salm, A.K. (2011) Peripheral immune challenge with viral mimic during early postnatal period robustly enhances anxiety-like behavior in young   adult rats. Metab Brain Dis 26, 237-240.
  • Spencer, S.J., Auer, R.N. and Pittman, Q.J. (2006) Rat neonatal immune challenge alters adult responses to cerebral J Cereb Blood Flow Metab 26, 456-67.
  • Shi, L., Fatemi, S.H., Sidwell, R.W. and Patterson, P.H. (2003) Maternal influenza infection causes marked behavioral and pharmacological changes in the offspring. J Neurosci 23, 297- 302.
  • Fatemi, S.H., Reutiman, T.J., Folsom, T.D., Huang, H., Oishi, K., Mori, S., Smee, D.F.,   Pearce, D.A., Winter, C., Sohr, R. and Juckel, G. (2008) Maternal infection leads to abnormal gene regulation and brain atrophy in mouse offspring: implications for genesis of neurodevelopmental disorders. Schizophr Res 99, 56-70.
  • Shi, L., Smith, S.E., Malkova, N., Tse, D., Su, Y. and Patterson, P.H. (2009) Activation of the maternal immune system alters cerebellar development in the offspring. Brain Behav Immun 23, 116-23.
  • Offit, P.A. and Jew, R.K. (2003) Addressing parents’ concerns: do vaccines contain harmful preservatives, adjuvants, additives, or residuals? Pediatrics 112, 1394-7.
  • Eldred, B.E., Dean, A.J., McGuire, T.M. and Nash, A.L. (2006) Vaccine components and constituents: responding to consumer concerns. Med J Aust 184, 170-5.
  • Rhawn, J. (1996) Normal and abnormal amygdala development. In: Neuropsychiatry, Neuropsychology, and Clinical Neuroscience,3rd Ed. Lippincott Williams & Wilkins. http://brainmind.com/EmotionalBrainDevelopment4.html
  • Munson, J., Dawson, G., Abbott, R., Faja, S., Webb, S.J., Friedman, S.D., Shaw, D., Artru, A. and Dager, S.R. (2006) Amygdalar volume and behavioral development in autism. Arch Gen Psychiatry 63, 686-93.
  • Baron-Cohen, S., Ring, H.A., Bullmore, E.T., Wheelwright, S., Ashwin, C. and Williams, S.C. (2000) The amygdala theory of autism. Neurosci Biobehav Rev 24, 355-64.
  • Hertz-Picciotto, I., Park, H.Y., Dostal, M., Kocan, A., Trnovec, T. and Sram, R. (2008) Prenatal exposures to persistent and non-persistent organic compounds and effects on immune system development. Basic Clin Pharmacol Toxicol 102, 146-54.
  • Dietert, R.R. and Dietert, J.M. (2008) Potential for early-life immune insult including developmental immunotoxicity in autism and autism spectrum disorders: focus on critical windows of immune J Toxicol Environ Health B Crit Rev 11, 660-80.
  • Belmonte, M.K., Allen, G., Beckel-Mitchener, A., Boulanger, L.M., Carper, R.A. and Webb, S.J. (2004) Autism and abnormal development of brain connectivity. J Neurosci 24, 9228-31.
  • bi, D., Nagai, T., Kitahara, Y., Mizoguchi, H., Koike, H., Shiraki, A., Takuma, K., Kamei, H., Noda, , Nitta, A., Nabeshima, T., Yoneda, Y. and Yamada, K. (2009) Neonatal polyI:C treatment in mice results in schizophrenia-like behavioral and neurochemical abnormalities in adulthood. Neurosci Res 64, 297-305.
  • Spencer, S.J., Heida, J.G. and Pittman, Q.J. (2005) Early life immune challenge–effects on behavioural indices of adult rat fear and Behav Brain Res 164, 231-8.
  • Galic, M.A., Riazi, K., Henderson, A.K., Tsutsui, S. and Pittman, Q.J. (2009) Viral-like brain inflammation during development causes increased seizure susceptibility in adult rats. Neurobiol Dis 36, 343-51.
  • Ratajczak, H.V. (2011) Theoretical aspects of autism: causes–a review. J Immunotoxicol 8, 68-79.
  • Delong, G. (2011) A Positive Association found between Autism Prevalence and Childhood Vaccination uptake across the S. Population. J Toxicol Environ Health A 74, 903-16.
  • Tomljenovic, L. and Shaw, C.A. (2011) Do aluminum vaccine adjuvants contribute to the rising prevalence of autism? J Inorg Biochem 105, 1489-1499.
  • Yokel, R.A., Hicks, C.L. and Florence, R.L. (2008) Aluminum bioavailability from basic sodium aluminum phosphate, an approved food additive emulsifying agent, incorporated in cheese. Food Chem Toxicol 46, 2261-6.
  • Yokel, R.A. and McNamara, P.J. (2001) Aluminium toxicokinetics: an updated minireview. Pharmacol Toxicol 88, 159-67.
  • Walton, J.R. (2007) A longitudinal study of rats chronically exposed to aluminum at human dietary levels. Neurosci Lett 412, 29-33.
  • Walton, J.R. (2009) Functional impairment in aged rats chronically exposed to human range dietary aluminum equivalents. Neurotoxicology 30, 182-93.
  • Agency for toxic substances, disease registry (ATSDR), Toxicological profile for Atlanta, GA. http://www.atsdr.cdc.gov/toxprofiles/tp22.html
  • Lopes, M.M. and Caldas, L.Q.A. (2011) Young children with austim spectrum disorders: Can aluminium bodyburden cause metabolism disruption? Toxicology Letters 205S, S60-S179.
  • Eickhoff, T.C. and Myers, M. (2002) Workshop summary. Aluminum in vaccines. Vaccine 20 Suppl 3, S1-4.
  • Walton, J.R. (2007) An aluminum-based rat model for Alzheimer’s disease exhibits oxidative damage, inhibition of PP2A activity, hyperphosphorylated tau, and granulovacuolar degeneration. J Inorg Biochem 101, 1275-84.
  • Exley, C. (2006) Aluminium and iron, but neither copper nor zinc, are key to the precipitation of beta-sheets of Abeta_{42} in senile plaque cores in Alzheimer’s disease. J Alzheimers Dis 10, 173-7.
  • Yumoto, S., Nagai, H., Matsuzaki, H., Matsumura, H., Tada, W., Nagatsuma, E. and Kobayashi, K. (2001) Aluminium incorporation into the brain of rat fetuses and sucklings. Brain Res Bull 55, 229-34.
  • Bishop, N.J., Morley, R., Day, J.P. and Lucas, A. (1997) Aluminum neurotoxicity in preterm infants receiving intravenous-feeding N Engl J Med 336, 1557-61.
  • Gherardi, R.K., Coquet, M., Cherin, P., Belec, L., Moretto, P., Dreyfus, P.A., Pellissier, J.F., Chariot, P. and Authier, F.J. (2001) Macrophagic myofasciitis lesions assess long-term persistence of vaccine-derived aluminium hydroxide in Brain 124, 1821-31.
  • Quiroz-Rothe, E., Ginel, P.J., Pérez, J., Lucena, R. and Rivero, J.L.L. (2005) Vaccineassociated acute polyneuropathy resembling Guillain-Barré syndrome in a EJCAP 15.
  • Geier, D.A. and Geier, M.R. (2006) A meta-analysis epidemiological assessment of neurodevelopmental disorders following vaccines administered from 1994 through 2000 in the United Neuro Endocrinol Lett 27, 401-13.
  • Young, H.A., Geier, D.A. and Geier, M.R. (2008) Thimerosal exposure in infants and neurodevelopmental disorders: an assessment of computerized medical records in the Vaccine Safety J Neurol Sci 271, 110-8.
  • Corbett, S.J. and Poon, C.C. (2008) Toxic levels of mercury in Chinese infants eating fish congee. Med J Aust 188, 59-60.
  • Freire, C., Ramos, R., Lopez-Espinosa, M.J., Diez, S., Vioque, J., Ballester, F. and Fernandez, M.F. (2009) Hair mercury levels, fish consumption, and cognitive development in preschool children from Granada, Spain. Environ Res 110, 96-104.
  • Burbacher, T.M., Shen, D.D., Liberato, N., Grant, K.S., Cernichiari, E. and Clarkson, T. (2005) Comparison of blood and brain mercury levels in infant monkeys exposed to methylmercury or vaccines containing Environ Health Perspect 113, 1015-21.
  • Polk, B.F., White, J.A., DeGirolami, P.C. and Modlin, J.F. (1980) An outbreak of rubella among hospital personnel. N Engl J Med 303, 541-5.
  • Gustafson, T.L., Lievens, A.W., Brunell, P.A., Moellenberg, R.G., Buttery, C.M. and Sehulster, L.M. (1987) Measles outbreak in a fully immunized secondary-school population. N Engl J Med 316, 771-4.
  • Centers for Disease Control and Prevention (CDC). (1993) Diphtheria outbreak–Russian Federation, 1990-1993. MMWR Morb Mortal Wkly Rep 42, 840-1,
  • Kim, W., Canchola, J.G., Brandt, C.D., Pyles, G., Chanock, R.M., Jensen, K. and Parrott, R.H. (1969) Respiratory syncytial virus disease in infants despite prior administration of antigenic inactivated vaccine. Am J Epidemiol 89, 422-34.
  • Deenick, E.K. and Tangye, S.G. (2007) Autoimmunity: IL-21: a new player in Th17-cell differentiation. Immunol Cell Biol 85, 503-5.
  • Romagnani, (1995) Biology of human TH1 and TH2 cells. J Clin Immunol 15, 121-9.
  • Zweerink, H.J. and Stanton, L.W. (1981) Immune response to herpes simplex virus infections: virus-specific antibodies in sera from patients with recurrent facial infections. Infect Immun 31, 624-30.
  • Miller, E., Andrews, N., Waight, P., Findlow, H., Ashton, L., England, A., Stanford, E., Matheson, M., Southern, J., Sheasby, E., Goldblatt, D. and Borrow, R. (2011) Safety and immunogenicity of co-administering a combined meningococcal serogroup C and Haemophilus influenzae type b conjugate vaccine with 7-valent pneumococcal conjugate vaccine and measles, mumps and rubella vaccine at 12 months of age. Clin Vaccine Immunol 18, 367–372.
  • Anderson, L.J. and Seward, J.F. (2008) Mumps epidemiology and immunity: the anatomy of a modern epidemic. Pediatr Infect Dis J 27, S75-9.
  • Boxall, N., Kubinyiova, M., Prikazsky, V., Benes, C. and Castkova, J. (2008) An increase in the number of mumps cases in the Czech Republic, 2005-2006. Euro Surveill
  • Sutter, R.W., Patriarca, P.A., Brogan, S., Malankar, P.G., Pallansch, M.A., Kew, O.M., Bass, A.G., Cochi, S.L., Alexander, J.P., Hall, D.B. and et al. (1991) Outbreak of paralytic poliomyelitis in Oman: evidence for widespread transmission among fully vaccinated children. Lancet 338, 715-20.
  • Pedersen, I.R., Mordhorst, C.H., Glikmann, G. and von Magnus, H. (1989) Subclinical measles infection in vaccinated seropositive individuals in arctic Greenland. Vaccine 7, 345-8.
  • Ozanne, G. and d’Halewyn, M.A. (1992) Secondary immune response in a vaccinated population during a large measles epidemic. J Clin Microbiol 30, 1778-82.
  • Internal Medicine News. 22 Nov 2011. Infectious Diseases Society of America Conference. Acellular Pertussis Vaccine’s Waning Immunity Caused California http://www.internalmedicinenews.com/news/conference-news/infectious-diseases-society-ofamerica-conference/single-article/acellular-pertussis-vaccine-s-waning-immunity-causedcalifornia-epidemic/71de9826f4.html.
  • Centers for Disease Control and Prevention (CDC). (1999) Ten great public health achievements–United States, 1900-1999. MMWR Morb Mortal Wkly Rep 48, 241-3.
  • Aiello, A.E. and Larson, E.L. (2002) What is the evidence for a causal link between hygiene and infections? Lancet Infect Dis 2, 103-10.
  • Kata, A. (2011) Anti-vaccine activists, Web 2.0, and the postmodern paradigm – An overview of tactics and tropes used online by the anti-vaccination movement.
  • Silverberg, J.I., Norowitz, K.B., Kleiman, E., Silverberg, N.B., Durkin, H.G., Joks, R. and Smith-Norowitz, T.A. (2010) Association between varicella zoster virus infection and atopic dermatitis in early and late childhood: a case-control study. J Allergy Clin Immunol 126, 300-   5.
  • Silverberg, J.I., Norowitz, K.B., Kleiman, E., Durkin, H.G. and Smith-Norowitz, T.A. (2009) Varicella zoster virus (wild-type) infection, but not varicella vaccine, in late childhood is associated with delayed asthma onset, milder symptoms, and decreased atopy. Pediatr Asthma Allergy Immunol 22, 15-20.
  • Illi, S., von Mutius, E., Lau, S., Bergmann, R., Niggemann, B., Sommerfeld, C. and Wahn, U. (2001) Early childhood infectious diseases and the development of asthma up to school age:   a birth cohort study. BMJ 322, 390-5.
  • Sasco, J. and Paffenbarger, R.S., Jr. (1985) Measles infection and Parkinson’s disease.
  • Am J Epidemiol 122, 1017-31.
  • Wrensch, M., Weinberg, A., Wiencke, J., Miike, R., Sison, J., Wiemels, J., Barger, G., DeLorenze, G., Aldape, K. and Kelsey, K. (2005) History of chickenpox and shingles and prevalence of antibodies to varicella-zoster virus and three other herpesviruses among adults with glioma and Am J Epidemiol 161, 929-38.
  • Bodewes, R., Fraaij, P.L., Geelhoed-Mieras, M.M., van Baalen, C.A., Tiddens, H.A., van Rossum, A.M., van der Klis, F.R., Fouchier, R.A., Osterhaus, A.D. and Rimmelzwaan, G.F. (2011) Annual vaccination against influenza virus hampers development of virus-specific CD8 T cell immunity in J Virol 85, 11995-2000.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *