Decizia Curtii Europene

În data de 21 iunie a acestui an CURTEA DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE a stabilit că vaccinurile pot fi considerate responsabile pentru îmbolnăvirea unei persoane, chiar în absența unor dovezi clare. Decizia Curții arată că atâta timp cât persoana în cauză avea o stare de sănătate bună înainte de vaccinare, iar post vaccinare suferă o anumită boală, atunci vaccinul va fi considerat factor declanșator al acelei boli.

„Vaccinurile nu întrunesc standardele de siguranță care sunt de așteptat în mod normal.”

Curtea cea mai înaltă a Uniunii Europene a decis miercuri, 21 iulie 2017, că instanțele judecătorești pot examina dacă un vaccin a contribuit la dezvoltarea unei boli chiar și atunci când nu există dovadă științifică.

Decizia a fost emisă miercuri în legătură cu cazul unui francez cunoscut, dl. J. W., care a fost imunizat împotriva hepatitei B la sfârșitul anilor 1998-99. Aproximativ un an mai târziu, domnul J.W. a fost diagnosticat cu scleroză multiplă. În 2006, el și familia sa au dat în judecată producătorul de vaccinuri Sanofi Pasteur, în încercarea de a fi despăgubiți pentru daunele pe care le-a suferit în urma vaccinării. Dl. J.W. a murit în 2011.

Curtea de Apel din Franța a decis că nu există nicio legătură cauzală între vaccinul împotriva hepatitei B și scleroza multiplă și a respins cazul. Numeroase studii nu au găsit nicio relație între vaccinul împotriva hepatitei B și scleroza multiplă.

De la Curtea de Casație a Franței, cazul a fost trimis la Uniunea Europeană.

Miercuri, instanța de judecată a Uniunii Europene a declarat că, în ciuda lipsei vreunui consens științific în această privință, un vaccin ar putea fi considerat defect dacă ar exista “dovezi specifice și coerente”, precum timpul dintre administrare al vaccinului și apariția bolii, starea de sănătate anterioară a pacientului, lipsa oricărui istoric familial al bolii, dar și numărul semnificativ de cazuri raportate ale bolii care au apărut după vaccinare.

Într-o declarație, instanța a spus că astfel de factori ar putea determina o instanță națională să concluzioneze că “administrarea vaccinului este cea mai plauzibilă explicație” a bolii și că “vaccinurile nu oferă astfel standardetele de siguranța care sunt de așteptat în mod normal.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *